Ziua de vineri, 20 ianuarie 2023, a fost marcată de o nouă întrunire a Adunării generale a Consiliului Județean al Elevilor Bacău.

De data aceasta, echipa noastră s-a mărit, două dintre posturile vacante de directori de departamente fiind ocupate. Astfel, îi felicităm pe noii noștri colegi, domnul Buguș Dan Costin și domnișoara Croitoru Roberta Ștefania.

Tot în cadrul acestei sesiuni plenare a fost prezentat raportul întocmit de Biroul de presă al Consiliului Județean al Elevilor Bacău, care are la bază monitorizarea activității în mediul online a consiliilor școlare ale elevilor. În vederea soluționării problemelor identificate, Biroul executiv a emis o listă de sarcini pentru toți membrii Adunării generale.